Exerciţiul 4 pagina 67. Argumentaţi valoarea identităţii istorice în contextul nou, al integrării europene. E, într-adevăr, o mare dilemă de măcinat spirite toată treaba asta. Ca un vârtej în care se aruncă cuvinte mari, naţiune, tradiţie, specific naţional, cuvinte contextuale: popor, patrimoniu naţional, drepturile (nedrepte) ale omului, cuvinte mici, cuvinte rele, dar şi cuvinte inevitabile: integrarea europeană. Proces, nu fenomen. Activ, nu pasiv.
E un dat, n-ai ce-i face. Cumva o rabzi, te sustragi, cât poţi, cum poţi, pe unde poţi. Ca tot timpul, de altfel. Ar trebui să fie cu ceva mai diferit. E doar o formă de guvernământ. E doar o tranziţie predemocratică posttotalitară. Nu că n-am tranzita de două milenii. E mai hazliu aşa, şi mai trist totodată. Mai românesc, mai al nostru.
Ce e, totuşi, al nostru? Ce avem noi pentru noi? O fi naţiunea un concept modern (de secol XIX), dar noi parcă eram aici de mai demult..
Ştiţi, odată saşii îşi comemorau ziua colonizării lor în Transilvania..iar unul dintre aceştia îl intreabă pe un român dacă ar putea face şi românii o astfel de sărbătorire... la care ţăranul îi răspunde că: „Noi nu avem ce sărbători pentru că noi nu suntem veniţi de aiurea: noi suntem de aici...”
E cel puţin ironică frecventa negare a unor valori tipice, precum şi insistenta adoptare a unora inexistente. Maioresciana formă fără fond. Deşi.. nu Lovinescu a câştigat bătălia? Neiniţiaţilor le recomandăm teoria sincronismului cultural şi a modernizării prin imitaţie.
Imitaţie; bine. Imitarea unui model. Bine. Cultural. Da. De valori. În mod cert. Cu totul altceva. Decât? Florile de măr cu îmbunătăţirea traiului (din nou, dificultate de sens cerând meditaţie pe baza (ne)sinonimiei: „îmbunătăţire”-bun,a face bun- „creştere”- a face mare, a ridica). Fie şi de data asta. Totul trece.
Imitaţie, da. Valoare? Ce e aceea o valoare? O chestie abstractă care nu ţine de foame. O idee impersonală care nu ţine de cald. Un ilogic nonsens ce se acumulează în vid. O axiomă. Un cuvânt prostesc pentru care se moare. Noi nu avem nici atât. Nu avem nici un sens (+ sau -) al valorii. Nu avem nici coordonate între care să oscilăm ca trestiile lui Pascal pe axa lui Descartes. Darmite identitate. Darmite valoare. Darmite integrare.
„În fapt, nu va fi vorba despre o Uniune mai mare, ci despre o altă Uniune. În discuţie nu este extinderea UE ci unificarea Europei.”
„Europa viitorului nu poate fi decât rezultatul unui proces de unire a Occidentului cu Orientul atât sub raportul spaţiului cât şi sub cel al valorilor.” (A. Severin)
Merită cel puţin o meditaţie. Un gând măcar.
