Ziua de 31 e ziua în care te gândeşti la ce ai făcut tot anul. Sau dacă eşti mai voinic, dacă te ţine aducerea aminte şi mai ales reursele morale, iţi mai aminteşti şi de isprăvile celorlalţi ani. Aşadar, ziua de 31 e ziua aducerilor aminte. Ziua amintirilor.
Nu mi-aş fi început discursul, desigur, dacă n-aş fi fost eu cea dintâi care să înceapă, cu totul nejustificat, neprovocat şi haotic, să-şi aducă aminte. De la pubertate la istorie personală recentă, am de unde alege. Problema e că nu aleg. Pur şi simplu se întâmplă. Aşa cum nu aleg ce culori sau alimente să îmi placă, lucrurile la care sunt bună (în limbaj psihologic aptitudini/ talent) sau culoarea ochilor. Pur şi simplu se întâmplă.
Cu ce ajută ziua de 31 dacă nu e altceva decât o coborâre în trecut? Coborâm în trecut, pentru a înţelege prezentul şi a face presupuneri despre viitor? Orice student la istorie v-ar spune asta. Sau poate doar noi, ca oameni, ne-am asumat atât de bine acest moment al pragului, al cumpenei anilor, şi, asimilându-l unui străvechi rit de trecere, îi acordăm semnificaţii mitologice, conferindu-i, practic, caracterul nemuritor. Mda, experienţa sacrului (dacă tot suntem la capitolul...).
Cu vâsc, fără vâsc,cu bere, fără bere, cu rugă, fără rugă, noul tot ne va găsi. Conform vorbei “ce faci de Anul Nou, aceea vei face tot anul”, extind la “cum eşti de Anul Nou, aşa vei fi tot anul”, şi îi cer zilei de mâine să mă găsească... fără amintiri inutile şi cu mult optimism.
Si nu ninge, aşa că îndărătnicia a biruit, pentru a doua oară, soarta.
Nu mi-aş fi început discursul, desigur, dacă n-aş fi fost eu cea dintâi care să înceapă, cu totul nejustificat, neprovocat şi haotic, să-şi aducă aminte. De la pubertate la istorie personală recentă, am de unde alege. Problema e că nu aleg. Pur şi simplu se întâmplă. Aşa cum nu aleg ce culori sau alimente să îmi placă, lucrurile la care sunt bună (în limbaj psihologic aptitudini/ talent) sau culoarea ochilor. Pur şi simplu se întâmplă.
Cu ce ajută ziua de 31 dacă nu e altceva decât o coborâre în trecut? Coborâm în trecut, pentru a înţelege prezentul şi a face presupuneri despre viitor? Orice student la istorie v-ar spune asta. Sau poate doar noi, ca oameni, ne-am asumat atât de bine acest moment al pragului, al cumpenei anilor, şi, asimilându-l unui străvechi rit de trecere, îi acordăm semnificaţii mitologice, conferindu-i, practic, caracterul nemuritor. Mda, experienţa sacrului (dacă tot suntem la capitolul...).
Cu vâsc, fără vâsc,cu bere, fără bere, cu rugă, fără rugă, noul tot ne va găsi. Conform vorbei “ce faci de Anul Nou, aceea vei face tot anul”, extind la “cum eşti de Anul Nou, aşa vei fi tot anul”, şi îi cer zilei de mâine să mă găsească... fără amintiri inutile şi cu mult optimism.
Si nu ninge, aşa că îndărătnicia a biruit, pentru a doua oară, soarta.
